luni, 27 iunie 2011

Mulţumesc pentru amintiri-Cecelia Ahern

     Cartea m-a atras în primul rând datorită celei care a scris-o:Cecelia Ahern,care se numără printre autorii mei favoriţi.


     Primele pagini te fac să nu laşi cartea din mâna:Joyce se află la baza scărilor,după ce a căzut.Crede că a pierdut copilul,se află în stare de şoc,îl vede pe tatăl ei plângând,apoi inchide ochii.După ce se trezeşte la spital află că a avut nevoie de o transfuzie de sânge şi că da,şi-a pierdut copilul cu adevărat.Hotărăşte că ceea ce o mai lega de soţul ei a dispărut aşa ca doreşte să divorţeze şi se mută la tatăl ei.Îşi dă seama că i se petrec unele lucruri neobişnuite:ştie unele limbi străine,are vise cu amintiri care nu îi apaţin,îi place carnea deşi înainte era vegetariană.
     Justin Hitchcock este un lector invitat să ţină un curs despre Istoria Artei şi Arhitecturii la Trinity College. Intră în sală în timpul unei discuţii despre donarea de sânge şi ajunge să facă şi el asta,deşi îi era frică de ace.O întâlneşte pe Joyce la un coafor şi are impresia că o ştie.
De aici încolo au loc numai coincidenţe în legătură cu cei doi.Vă invit să citiţi cartea şi să aflaţi ce se întâmplă cu ei.






Şi ceva din carte:


"Lacrimi fierbinţi îmi curg pe obrajii care mă dor de la atâta râs şi le apăs cu mâinile ca să le opresc.Înţeleg cât de apropiate sunt fericirea şi tristeţea.Atât de strâns legate,separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoţiilor tremură,trecând de linia de demarcaţie în teritoriul opus.Mişcarea e neînsemnată,precum firul subţire a unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie."


"-Mulţumesc,spun păşind afară.
-Eşti mult prea politicoasă,îmi spune el.
-Mulţumesc,îi zâmbesc.Şi tu eşti al fel.
-Mulţumesc,dă el din cap.
Râdem.Ne uităm la taxiurile aflate unul în spatele celuilalt care ne aşteaptă şi ne privim unul pe celălalt ciudat.El îmi zâmbeşte."


MIHAELA




Într-adevăr,  după primele pagini nu mai poţi lăsa cartea din mână. Acţiunea, deşi relativ simplă la început, se complică pe parcursul romanului, ţinând cititorul în suspans până la ultimul cuvânt.
Este o încâlcită poveste de dragoste dinte Joyce, agent imobiliar, şi Justin, lector la Trinity College, pasionat de istorie, sculpturi, picturi şi vorbitor de limbă italiană şi latină, plină de umor, autoarea lăsându-şi amprenta pe fiecare pagină datorită stilului ei unic de a relata.

"Chicotim, ne hlizim şi râdem, ne ridicăm, ne aşezăm, ne zvârcolim şi încercăm să ne recăpătăm suflarea. Ne oprim pentru un moment şi încercăm să ne liniştim, dar veselia ne cuprinde iarăşi şi râdem, râdem, râdem în întuneric de nimic şi de totul.
Apoi ne liniştim şi se lasă tăcerea. Tata dă un vânt şi ne apucă iar râsul."
"E aceeaşi pătură în care mă înveleau când eram bebeluş, aceeaşi pătură cu care mă acopereau când veneam acasă bolnavă de la şcoală şi aveam voie să stau la televizor pe canapea. Îl privesc pe tata cu drag, amintindu-mi tandreţea pe care mi-o atăta când eram copil, simţindu-mă din nou ca atunci.
Până ce el se aşeaza la celălalt capăt al canapelei, strivindu-mi picioarele."

MARIA

Un comentariu:

  1. grozava descrierea, sumara dar captivanta...bine ales pasajul :). e la capitolul tb citita !

    RăspundețiȘtergere